ANGHEL SALIGNY, Podul de la Cernavoda, Grinzi cu console

ANGHEL SALIGNY, Podul de la Cernavoda, Grinzi cu consoleAnghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Şerbăneşti, judeţul Galaţi - d. 17 iunie 1925, Bucureşti), academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.

 Biografie

Anghel Saligny s-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi) şi a murit la data de 17 iunie 1925, Bucureşti. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853 - 1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, şi împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.

A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred S. Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focşani şi, ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind iniţial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universităţii din Berlin, avându-l ca profesor şi pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 - 1894). În perioada 1870 - 1874, a urmat studiile inginereşti, la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, unde erau profesori iluştrii ingineri Schwedler şi Franzius. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 - 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.

 Opera inginerească

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.

A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Sprijinindu-se pe invenţii proprii, construieşte, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila şi Galaţi. Între 1884 - 1889 a lucrat la construcţia docurilor şi antrepozitelor de la Galaţi şi Brăila, dând soluţii total originale, printre care: construcţia fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Pe baza unor invenţii proprii, Anghel Saligny a construit, în premiera mondială, silozurile din beton armat, de la Brăila (1888) şi Galaţi (1889), la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier (1823 - 1906) obţinuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcţii (grinzi, plăci, stâlpi) din beton armat, acest material puţin studiat în acele timpuri. Silozurile proiectate şi executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la bază şi peste 18 m înălţime). Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colţurile de rigidizare şi de joncţiune, sudura barelor metalice şi mecanizarea la montaj constituie alte priorităţi pe plan mondial. În perioada 1884 - 1901, ca şef al Serviciului docuri, şi din 1877, ca Şef al Serviciului lucrărilor noi din Direcţia Generală a Căilor Ferate Române, soluţionează problema înlocuirii podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fară culee, pe linia ferată Filiaşi - Târgu Jiu (1886).

Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 şi construcţia între 1890 - 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavoda, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri. Între anii 1889 şi 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanţa, introducând pentru prima oară în România piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare şi proiectând silozurile de cereale şi staţia de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Mostiştei, portul Ramadan (Giurgiu), etc.

 Anghel Saligny, pedagog, ministru, academician

A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi preşedintele Academiei Române (1907 - 1910).

 Complexul de poduri de la Cernavodă



Podul lui Saligny de la Cernavodă

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginereşti publice, guvernul român a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulţumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialişti români şi străini, cât şi Direcţia generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredinţa dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny şi colaboratorilor săi.

Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezenţa regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezenţa regelui şi a unei numeroase şi entuziaste asistenţe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, proiectat şi construit sub coordonarea lui Anghel Saligny şi purtând numele regelui Carol I.

Aşa cum o dovedeşte însăşi împlinirea unui secol (1895 - 1995) de funcţionare neîntreruptă, sistemul de poduri de la Cernavodă este o adevarată operă de artă inginererască, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale şi încă multă vreme după aceea.

Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 şi 190 metri şi cu o înălţime liberă de 30 de metri, precum şi o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluţii absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oţelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.

Complexul originar de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste braţul Borcea (unul dintre braţele Dunarii), unul peste Dunare şi un viaduct peste balta Iezerului, desfiinţat în 1969, în urma desecării acestei bălţi, şi înlocuit cu un terasament de rambleu. Podul de la Cernavoda a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa şi unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng şi cel drept al văii Dunării.

Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit, evident, tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei româneşti din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existenţă şi funcţionare non-stop.