JOHANNES GUTENBERG - inventatorul tipografului, Presa tipografica cu litere mobile, Tipografia din metal

JOHANNES GUTENBERG - inventatorul tipografului, Presa tipografica cu litere mobile, Tipografia din metal
Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg inventator(n. 1398 – d. 3 februarie, 1468) a fost un metalurgist si inventator german, renumit pentru contributia sa remarcabila la tehnologia tiparului.

Este creditat cu inventarea unui nou tip de presa tipografica ce folosea, pentru prima data in Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrite si cu realizarea unei intregi serii de cerneluri pe baza de uleiuri. Originea exacta a primelor prese ale lui Gutenberg este aparent necunoscuta, mai multi autori considerand presele sale initiale adaptari ale preselor mai vechi deja existente. Conform impactului avut, inventarea de catre Gutenberg a presei cu litere mobile in Europa reprezenta o substantiala imbunatatire a presei fixe, care era deja utilizata. Combinand aceste elemente intr-un sistem de productie, inventia sa a permis tiparirea rapida a materialelor scrise si o explozie a informatiei in Europa renascentista.

Gutenberg s-a nascut in orasul german Mainz, fiul unui negustor numit Friele Gensfleisch zur Laden, care a adoptat numele de familie "zum Gutenberg" dupa numele cartierului in care se mutase familia sa. Gutenberg s-a nascut iantr-o familie de patricieni bogati, care aveau o genealogie datata pana in secolul al treisprezecelea. Parintii sai erau aurari si bateau moneda.

Presa fixa, in care foile de hartie erau presate de blocuri de lemn in care fusesera gravate textul si/sau ilustratiile, a aparut pentru prima oara in China, si a fost folosita in Asia de Est cu mult timp inaintea lui Gutenberg. Pana in secolele al 12-lea si al 13-lea, numeroase biblioteci chineze contineau zeci de mii de carti tiparite. Coreenii si chinezii cunosteau tiparul cu litere mobile, dar datorita complexitatii alfabetului folosit, tiparul cu litere mobile nu a fost atat de utilizat ca in Europa Renasterii.

Nu se stie daca Gutenberg cunostea aceste tehnici sau le-a inventat independent.

Gutenberg in mod sigur a introdus metode eficiente pentru producerea cartilor ducand la o crestere masiva a numarului de texte scrise in Europa — in mare datorata popularitatii Bibliei lui Gutenberg, prima lucrare produsa in masa, incepand cu 23 februarie 1455. Chiar si asa, Gutenberg nu avea talent la afaceri, si nu a obtinut profituri substantiale din inventia sa.

Gutenberg a inceput experimentele cu tipografia din metal dupa ce s-a mutat din orasul natal Mainz la Strassburg (pe atunci oras german, astazi in Franta) in jurul anului 1430. Stiind ca tiparul cu blocuri de lemn implica mult timp si cheltuiala, deoarece trebuia sa fie gravat de mana, Gutenberg a tras concluzia ca blocurile metalice puteau fi reproduse mult mai repede, odata ce era construita o matrita.